In anul 2000 cand m-am apucat de pictura am fost fascinata de poeziile lui Mihai Eminescu.Poezia Dorinta a fost sursa de inspiratie a primului meu tablou.Poezia m-a impresionat puternic, m-a facut sa simt ce a simtit poetul atunci.Am realizat primul meu tablou imaginandu-mi ca sunt acolo, sub teiuil inflorit, in locul poetului langa acea tanara cu parul de aur. Am realizat multe desene si picturi inspirate din poeziile lui Mihai Eminescu si arta mea a fost puternic influentata de poeziile lui
Floare albastra
Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vietii mele.
In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare –
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
– Hai în codrul cu verdeata,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca sta sa se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Lânga balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie –
S-apoi cine treaba are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gât.
Pe carare-n bolti de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
Inc-o gura – si dispare...
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
................................................
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!
Dorinta
In toamna anului 2000 am citit poezia "Dorinta" de Mihai Eminescu, poezia care m-a impresionat profund si m-a facut sa simt si eu dorul puternic pe care l-a simtit poetul cand a scris-o, si sa-mi doresc sa fie eu in locul lui, in codru, langa izvor, sub teiul inflorit care miroase atat de frumos, in bratele fetei cu parul de aur de care poetul a fost atat de indragostit si de care si eu m-am indragostit dupa ce am citit poeziile lui. Dupa ce am citit poezia am inceput sa-mi imaginez ca sunt acolo cu ea si ne sarutam si am simtit nevoia sa astern pe hartie imaginea feerica din mintea mea: eu cu ea in codru, sub ploaia de flori de tei. Atunci am realizat primul meu tablou inspirat din poeziile lui Mihai Eminescu.
Dorinta
Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Si în bratele-mi întinse
Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,
Sa-ti desprind din crestet valul,
Sa-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par înfiorate
Or sa-ti cada flori de tei.
Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasând prada gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului batut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or sa cada rânduri-rânduri.
Craiasa din povesti 
Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
S-adun flori în sezatoare
De painjen tort sa rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra scumpa.
Lânga lac, pe care norii
Au urzit o umbra fina,
Rupta de miscari de valuri
Ca de bulgari de lumina,
Dându-si trestia-ntr-o parte,
Sta copila lin plecata,
Trandafiri arunca rosii
Peste unda fermecata.
Ca sa vad-un chip, se uita
Cum alearga apa-n cercuri,
Caci vrajit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;
Ca sa iasa chipu-n fata,
Trandafiri arunca tineri,
Caci vrajiti sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.
Ea se uita... Paru-i galben,
Fata ei lucesc în luna,
Iar în ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.
|
|
|
|
|
|
Peste varfuri
Peste vârfuri trece luna,
Codru-si bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul suna.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecata
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odata?
LuceafãrulA fost odatã ca-n povesti,A fost ca niciodatã, Din rude mãri împãrãtesti, O prea frumoasã fatã. Si era una la pãrinti Si mîndrã-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinti Si luna între stele. Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l îndreaptã Lîngã fereastrã, unde-n colt Luceafãrul asteaptã. Privea în zare cum pe mãri Rãsare si strãluce, Pe miscãtoarele cãrãri Corãbii negre duce. îl vede azi, îl vede mîni, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de sãptãmîni, îi cade dragã fatã. Cum ea pe coate-si rãzima Visînd ale ei tîmple De dorul lui si inima Si sufletu-i se împle. Si cît de viu s-aprinde el în orisicare sarã, Spre umbra negrului castel Cînd ea o sã-i aparã.
Si pas cu pas pe urma ei Alunecã-n odaie, Tesînd cu recile-i scîntei O mreajã de vãpaie. Si cînd în pat se-ntinde drept Copila sã se culce, I-atinge mîinile pe piept, I-nchide geana dulce; Si din oglindã luminis Pe trupu-i se revarsã, Pe ochii mari, bãtînd închisi Pe fata ei întoarsã. Ea îl privea cu un surîs, El tremura-n oglindã, Cãci o urma adînc în vis De suflet sã se prindã. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftînd din greu suspinã: - "O, dulce-al noptii mele domn, De ce nu vii tu? Vinã! Cobori în jos, luceafãr blînd, Alunecînd pe-o razã, Pãtrunde-n casã si în gînd Si viata-mi lumineazã!" El asculta tremurãtor, Se aprindea mai tare Si s-arunca fulgerator, Se cufunda în mare; Si apã unde-au fost cãzut în cercuri se roteste, Si din adînc necunoscut Un mîndru tînãr creste. Usor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Si tine-n mînã un toiag încununat cu trestii. Pãrea un tînãr voievod Cu pãr de aur moale, Un vînãt giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. Iar umbra fetei strãvezii E albã ca de cearã - Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afarã. - "Din sfera mea venii cu greu Ca sã-ti urmez chemarea, Iar cerul este tatãl meu Si muma-mea e marea. Cã în cãmara ta sã vin, Sã te privesc de-aproape, Am coborit cu-al meu senin Si m-am nãscut din ape. O, vin'! odorul meu nespus, Si lumea ta o lasã; Eu sunt luceafãrul de sus, Iar tu sã-mi fii mireasã. Colo-n pãlate de mãrgean Te-oi duce veacuri multe, Si toatã lumea-n ocean De tine o s-asculte." - "O, esti frumos, cum numa-n vis Un înger se aratã, Darã pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodatã; Strãin la vorbã si la port, Lucesti fãrã de viatã, Cãci eu sunt vie, tu esti mort, Si ochiul tãu mã-ngheatã."
Trecu o zi, trecurã trei Si iarãsi, noaptea, vine Luceafãrul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte sã-si aducã Si dor de-al valurilor domn De inim-o apucã: - "Cobori în jos, luceafãr blînd, Alunecînd pe-o razã, Pãtrunde-n casã si în gînd Si viata-mi lumineazã!" Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti în locul unde piere; In aer rumene vãpãi Se-ntind pe lumea-ntreagã, Si din a chaosului vãi Un mîndru chip se-ncheagã; Pe negre vitele-i de pãr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevãr Scãldat în foc de soare. Din negru giulgi se desfãsor Marmore ele brate, El vine trist si gînditor Si palid e la fatã; Dar ochii mari si minunati Lucesc adînc himeric, Ca douã patimi fãrã sat Si pline de-ntuneric. - "Din sfera mea venii cu greu Ca sã te-ascult s-acuma, Si soarele e tatãl meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin', odorul meu nespus, Si lumea ta o lasã; Eu sunt luceafãrul de sus, Iar tu sã-mi fii mireasã. O, vin', în pãrul tãu bãlai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri sã rãsai Mai mîndrã decît ele." - "O, esti frumos cum numã-n vis Un demon se aratã, Darã pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodatã! Mã dor de crudul tãu amor A pieptului meu coarde, Si ochii mari si grei mã dor, Privirea ta mã arde." - "Dar cum ai vrea sã mã cobor? Au nu-ntelegi tu oare, Cum cã eu sunt nemuritor, Si tu esti muritoare?" - "Nu caut vorbe pe ales, Nici stiu cum as începe - Desi vorbesti pe înteles, Eu nu te pot pricepe; Dar dacã vrei cu crezãmînt Sã te-ndrãgesc pe tine, Tu te coboarã pe pãmînt, Fii muritor ca mine." - "Tu-mi cei chiar nemurirea mea în schimb pe-o sãrutare, Dar voi sã stii asemenea Cît te iubesc de tare; Da, mã voi naste din pãcat, Primind o altã lege; Cu vecinicia sunt legat, Ci voi sã mã dezlege." Si se tot duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile.
In vremea asta Cãtãlin, Viclean copil de casã, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masã, Un paj ce poartã pas cu pas A-mpãrãtesii rochii, Bãiat din flori si de pripas, Dar îndrãznet cu ochii, Cu obrãjei ca doi bujori De rumeni, batã-i vina, Se furiseazã pînditor Privind la Cãtãlina. Dar ce frumoasã se fãcu Si mîndrã, arz-o focul; Ei Cãtãlin, acu-i acu Ca sã-ti încerci norocul. Si-n treacãt o cuprinse lin într-un ungher degrabã. - "Da' ce vrei, mãri Cãtãlin? Ia du-t' de-ti vezi de treabã." - "Ce voi? As vrea sã nu mai stai Pe gînduri totdeuna, Sã rîzi mai bine si sã-mi dai O gurã, numai una." - "Dar nici nu stiu mãcar ce-mi ceri, Dã-mi pace, fugi departe - O, de luceafãrul din cer M-a prins un dor de moarte." - "Dacã nu stii, ti-as arãta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binisorul. Cum vînãtoru-ntinde-n crîng La pãsãrele latul, Cînd ti-oi întinde bratul stîng Sã mã cuprinzi cu bratul; Si ochii tãi nemiscãtori Sub ochii mei rãmîie... De te înalt de subtiori Te-naltã din cãlcîie; Cînd fata mea se pleacã-n jos, în sus rãmîi cu fatã, Sã ne privim nesãtios Si dulce toatã viata; Si ca sã-ti fie pe deplin Iubirea cunoscutã, Cînd sãrutîndu-te mã-nclin, Tu iarãsi mã sãrutã." Ea-l asculta pe copilas Uimitã si distrasã, Si rusinos si drãgãlas, Mai nu vrea, mai se lasã, Si-i zise-ncet: - "încã de mic Te cunosteam pe tine, Si guraliv si de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un luceafãr, rãsãrit Din linistea uitãrii, Dã orizon nemãrginit Singurãtãtii mãrii; Si tainic genele le plec, Cãci mi le împle plînsul Cînd ale apei valuri trec Cãlãtorind spre dînsul; Luceste c-un amor nespus, Durerea sã-mi alunge, Dar se înaltã tot mai sus, Ca sã nu-l pot ajunge. Pãtrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... în veci îl voi iubi si-n veci Va rãmînea departe... De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca niste stepe, Dar noptile-s de-un farmec sfînt Ce-l nu mai pot pricepe." - "Tu esti copilã, asta e... Hai s-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Si nu ne-or sti de nume. Cãci amîndoi vom fi cuminti, Vom fi voiosi si teferi, Vei pierde dorul de pãrinti Si visul de luceferi."
Porni luceafãrul. Cresteau In cer a lui aripe, Si cãi de mii de ani treceau în tot atîtea clipe. Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele - Pãrea un fulger nentrerupt Rãtãcitor prin ele. Si din a chaosului vãi, Jur împrejur de sine, Vedea, cã-n ziua cea dentîi, Cum izvorau lumine; Cum izvorînd îl înconjor Ca niste mãri, de-a-notul... El zboarã, gînd purtat de dor, Pîn' piere totul, totul; Cãci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaste, Si vremea-ncearcã în zadar Din goluri a se naste. Nu e nimic si totusi e O sete care-l soarbe, E un adînc asemene Uitãrii celei oarbe. - "De greul negrei vecinicii, Pãrinte, mã dezleagã Si lãudat pe veci sã fii Pe-a lumii scarã-ntreagã; O, cere-mi, Doamne, orice pret, Dar dã-mi o altã soarte, Cãci tu izvor esti de vieti Si dãtãtor de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb Si focul din privire, Si pentru toate dã-mi în schimb O orã de iubire... Din chaos, Doamne,-am apãrut Si m-as întoarce-n chaos... Si din repaos m-am nãscut. Mi-e sete de repaos." - "Hyperion, ce din genuni Rãsai c-o-ntreagã lume, Nu cere semne si minuni Care n-au chip si nume; Tu vrei un om sã te socoti, Cu ei sã te asameni? Dar piarã oamenii cu toti, S-ar naste iarãsi oameni. Ei numai doar dureazã-n vînt Deserte idealuri - Cînd valuri aflã un mormînt, Rãsar în urmã valuri; Ei doar au stele cu noroc Si prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Si nu cunoastem moarte. Din sînul vecinicului ieri Trãieste azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarãsi soare; Pãrînd pe veci a rãsãri, Din urmã moartea-l paste, Cãci toti se nasc spre a muri Si mor spre a se naste. Iar tu, Hyperion, rãmîi Oriunde ai apune... Cere-mi cuvîntul meu dentîi - Sã-ti dau întelepciune? Vrei sã dau glas acelei guri, Cã dup-a ei cîntare Sã se ia muntii cu pãduri Si insulele-n mare? Vrei poate-n faptã sã arãti Dreptate si tãrie? Ti-as da pãmîntul în bucãti Sã-l faci împãrãtie. îti dau catarg lîngã catarg, Ostiri spre a strãbate Pãmîntu-n lung si marea-n larg, Dar moartea nu se poate... Si pentru cine vrei sã mori? întoarce-te, te-ndreaptã Spre-acel pãmînt rãtãcitor Si vezi ce te asteaptã."
în locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Si, cã si-n ziua cea de ieri, Lumina si-o revarsã. Cãci este sara-n asfintit Si noaptea o sã-nceapã; Rãsare luna linistit Si tremurînd din apã. Si împle cu-ale ei scîntei Cãrãrile din crînguri. Sub sirul lung de mîndri tei Sedeau doi tineri singuri: - "O, lasã-mi capul meu pe sîn, Iubito, sã se culce Sub raza ochiului senin Si negrãit de dulce; Cu farmecul luminii reci Gîndirile strãbate-mi, Revarsã liniste de veci Pe noaptea mea de patimi. Si de asupra mea rãmîi Durerea mea de-o curmã, Cãci esti iubirea mea dentîi Si visul meu din urmã." Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor fatã; Abia un brat pe gît i-a pus Si ea l-a prins în brate... Miroase florile-argintii Si cad, o dulce ploaie, Pe crestetele-a doi copii Cu plete lungi, bãlaie. Ea, îmbãtatã de amor, Ridicã ochii. Vede Luceafãrul. Si-ncetisor Dorintele-i încrede: - "Cobori în jos, luceafãr blînd, Alunecînd pe-o razã, Pãtrunde-n codru si în gînd, Norocu-mi lumineazã!" El tremurã ca alte dãti în codri si pe dealuri, Cãlãuzînd singurãtãti De miscãtoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut In mãri din tot înaltul: - "Ce-ti pasã tie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Trãind în cercul vostru strîmt Norocul vã petrece, Ci eu în lumea mea mã sîmt Nemuritor si rece." (1883, în vol. poesii) |
 Mai multe poezii poezii de Mihai Eminescu si desene si picturi inspirate din acestea pe situl Univers eminescian |